Treceți la conținutul principal

Cartea anului - Incognito. Vietile secrete ale creierului - David Eagleman

Incognito. Vietile secrete ale creierului

de David Eagleman

Cartea anului pentru New York Times, Houston Chronicle, Boston Globe, Scientific American, Wall Street Journal, Amazon şi Goodreads. Traduceri în peste 20 de ţări.

"Din ceea ce putem spune până în prezent, suntem singurul sistem de pe planetă atât de sofisticat încât să ne aventurăm în descifrarea propriului limbaj de programare. Imaginează-ți cum ar fi să-ți vezi propriul calculator că începe să-și controleze toate dispozitivele periferice, și cum își desface carcasa și începe să-și analizeze cu webcam-ul propriile circuite. Ei bine, cam ăștia suntem noi, iar Incognito este despre toate descoperirile pe care le-am făcut până acum în universul propriului creier."


Dacă mintea conştientă reprezintă doar vârful aisbergului din ceea ce înseamnă activitatea cerebrală, atunci cu ce se ocupă restul creierului uman? Şi cine pe cine conduce oare în tandemul om–creier? Specialistul în neuroştiinţe David Eagleman plonjează în adâncimile subconştientului omenesc, care are o „viaţă personală“
tainică şi foarte intensă, şi demontează piesă cu piesă maşinăria care generează gândirea, comportamentul şi credinţele unui individ – maşinărie inaccesibilă de altfel, în cea mai mare parte. Sunt demolate cam toate ideile de-a gata după care ne ghidăm, că e vorba despre normalitate, identitate, moştenire genetică, educaţie, culpabilitate, dependenţă de droguri, infidelitate, autocontrol şi alte asemenea concepte despre care nu ştim, de fapt, mai nimic.

„Cercetător şi scriitor extraordinar de entuziast, ambiţiosul Eagleman urmăreşte să provoace în ştiinţa minţii aceeaşi revoluţie pe care a stârnit-o Copernic în cunoaşterea astrelor.“ (New York Observer)

Cartea poate fi cumparata de la Libraria Humanitas!

CUPRINS:
1. E cineva în capul meu, dar nu sunt eu
2. Mărturia simţurilor: Ce înseamnă cu adevărat experienţa?
3. Ce (nu) ştim despre minte
4 Gândurile care pot fi gândite
5 Creierul e o echipă de adversari
6 De ce ideea de vinovăţie este discutabilă
7 Viaţa după monarhie


Articol realizat in parteneriat cu libraria LibHumanitas si 2parale!  
Pentru a fi la curent cu promotiile librariior partenere on-line, va invit sa urmariti si paginile de facebook 100decarti ori+100deCarti

Pe site-ul meu 100decarti puteti gasi fragmente de 50-60 de pagini din carti, si librariile de unde puteti sa cumparati cartile ale caror fragmente le-am redat.


P.S. Am tot ezitat intre a va spune si a nu va spune, dar, iata: 
Comisioanele realizate din vanzarile de carte de pe acest blog 100decarti.blogspot.ro si de pe site-ul meuhttps://sites.google.com/site/100decarti  o vor ajuta pe fiica mea sa parcurga cu bine perioada pe care o petrece la Sevilla, unde a fost acceptata cu bursa ERASMUS - arhitectura, pentru acest an scolar!
Va atasez confirmarea acceptarii de pe site-ul Universitatii din Sevilla! 

Aici, la finalul articolului am pus si o poza cu confirmarea acceptarii la Universitate.


Comentarii

Cele mai citite

Pachete de carti de educatie financiara - ne decidem sa o ducem mai bine

 Carti de dezvoltare personala prin educatie financiara Educația financiară este o abilitate esențială pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește banii noștri. Cărțile despre educația financiară pot fi o sursă excelentă de informații pentru a ne îmbunătăți cunoștințele și abilitățile financiare. Iată câteva motive pentru care ar trebui să c itești despre educația financiară : Pentru a-ți îmbunătăți situația financiară. Educația financiară te poate ajuta să-ți îmbunătățești situația financiară pe termen scurt și lung. Cărțile despre educația financiară te pot învăța cum să economisești bani, să-ți plătești datoriile și să-ți construiești averea. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează banii. Cărțile despre educația financiară pot oferi o privire de ansamblu asupra conceptelor financiare de bază, cum ar fi bugetarea, economisirea, investițiile și creditul. Acestea te pot ajuta să înțelegi mai bine modul în care banii tăi lucrează pentru tine și cum poți s

Nu mai spuneti ca ati imbatranit si de asta sunteti uituc!

 Creierul uman - misterul din capul nostru Iata o promotie care te ajuta sa cumperi niste carti mult mai valoroase decat pretul lor! bookzone.ro te invită la Hora Reducerilor ! Reduceri de până la 85% și transport gratuit la comenzi de peste 99 lei! Ce te așteaptă pe bookzone.ro în timpul Horei Reducerilor : - Reduceri uluitoare de până la -85% la o selecție largă de produse, indiferent de editură - Transport gratuit la comenzile de peste 99 lei, pentru a face cumpărăturile online și mai accesibile pentru clienții dvs. Am 3 recomandari, trei produse cu adevarat speciale, nu degeaba sunt si cele mai cumparate, iar daca vrei sa vezi intreaga oferta CLICK AICI! Pachet Misterele creierului uman Trei mari valori ale medicinei românești îți dezvăluie misterele creierului uman pornind de la cercetările lor de-o viață. Profesorii Dănăilă, Ciurea și Dulcan au salvat mii de vieți în decursul unor cariere încununate cu recunoaștere internațională și, bineînțeles, cu multă recunoștință, iar acu

Librariile mele

 Librariile de unde va aduc eu cartile Blogul meu este unul care promoveaza cartile - prin urmare, va aduc oferte din librariile online, din 17 librarii online, unde activez ca afiliat - caut carti pe rafturile virtuale, citesc despre noutati, despre autori, ma scufund in lumea unde totul e posibil, si caut aici finalurile fericite! Am insirat mai jos librariile de unde va aduc eu cartile despre care scriu pe acest blog, si pe pagina de facebook pe care, de asemenea, mai vin cu lucruri dragute de prin librariile mele favorite,  https://www.facebook.com/100decarti 1.  elefant.ro "- este un proiect al companiei elefant online S.A . lansat în 17 iunie 2010. Proiectul a început prin a fi o librărie online oferind o experiență complexă de shopping cultural online, iar ulterior a devenit Mallul Online al Familiei Tale , în ofertă regăsindu-se produse pentru cei mici și pentru cei mari, pentru casă și pentru grădină. elefant.ro comercializează în prezent în jur de 110.000 de produse din