- Cum se fac căsătoriile acolo? — De fapt, suntem deja căsătoriţi… — Poftim?
Am descoperit aceasta carte cu un subiect socant!
In pielea unei jihadiste - Anna Erelle - este o marturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic
Un volum pe buna dreptate Bestseller international!
Prezentarea oficiala a cartii este urmatoarea:
Convertita la islam, Melodie face cunostinta pe Facebook cu seful unei brigazi islamiste. Dupa doua zile in care o suna incontinuu, acesta declara ca s-a indragostit de ea si o roaga sa vina in Siria. In cele din urma o cere de sotie, descriindu-i viata minunata pe care o vor avea impreuna – el luptind impotriva necredinciosilor, ea facindu-si propriul jihad. Sedusa, Melodie se pregateste de plecare…
Foarte multe tinere europene pleaca in Orient dupa ce sint contactate pe internet de organizatii islamice. La aceste tinere s-a gindit Anna Erelle cind si-a facut un profil fals de Facebook si s-a lasat „racolata”. Anna este jurnalista si se ocupa de filierele de recrutare ale Statului Islamic, organizatie a carei propaganda online este una dintre armele sale cele mai redutabile. Timp de o luna, Anna a fost Melodie si a primit informatii pretioase de la „pretendentul” ei, un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, califul autoproclamat al Statului Islamic. Calatoria in Orient ar fi trebuit sa fie ultima etapa a anchetei sale si Anna o pregateste in cele mai mici amanunte. Insa pe drum lucrurile scapa complet de sub control…
Volumul "In pielea unei jihadiste" - Anna Erelle poate fi cumparat de la Libris AICI!
Mai jos va redau un scurt pasaj din aceasta carte, pe care cu greu o las din mana, insa imi da fiori si ma sperie, cumva, cand vad ce se poate intampla si ce se intampla, de fapt, intr-o lume despre care habar nu avem ca exista!
Si este o poveste adevarata!
Jurnalista Anna, frantuzoaica, freelancer (adica e pe cont propriu, si colaboreaza cu cateva ziare), tot cercetand despre filierele de recrutare a tinerilor occidentali in armatele jihadiste, ajunge intr-o postura extrem de ciudata - ea isi creeaza un cont fals pe facebook - unde o cheama Melodie, isi ia o cartela prepay, isi face cont fals de Skype, si ajunge sa patrunda in lumea sinistra si chiar fara sens a jihadistilor si a tinerilor naivi pacaliti si dezorientati care se duc spre moarte ca hipnotizati. Ajunge sa fie contactata de un personaj de temut si foarte influent din armata islamista, acesta, crezand ca ea are 20 de ani si ca doreste sa mearga la el, intra in discutii cu Melodie, inclusiv pe Skype, unde ea este imbracata complet cu hainele acelea specifice, din care i se vad doar ochii. S-au luat masuri de siguranta ca IP-ul telefonului si laptopului sa nu poata fi depistate, si o vreme lucrurile se desfasoara bine, controlate oarecum de Anna - adica Melodie. Insa teroristul insista sa o cheme la el, zice ca a facut toate diligentele necesare si ajung, practic, sa fie casatoriti, dupa legile de acolo.
Anna, in loc sa se opreasca din continuarea acestei actiuni care devine tot mai periculoasa, ea doreste sa duca lucrurile mai departe, in depistarea filierei, in demascarea acestor lucruri, deoarece o multime de tineri au plecat si familiile lor sufera, fara sa mai poata sa-i aduca inapoi acasa - asa ca ea continua actiunea ei periculoasa - merge spre Siria, impreuna cu un prieten, care a fost alaturi de ea de la inceputul acestei actiuni.
Iata un citat, mai jos:
"Evenimentele descrise mai jos s-au petrecut în primăvara anului 2014, cu două luni înainte de cucerirea oraşului Mosul, al doilea ca mărime din Irak, de către Statul
Islamic şi de autoproclamarea unui califat de către liderul lui, Abu Bakr al-Baghdadi.
Cam aici am ajuns cu întrebările, între descurajare şi refuzul de a renunţa, când laptopul îmi semnalează că „Mélodie” a primit trei mesaje unul după altul de la un anume… Abu Bilel. Situaţia e suprarealistă. E ora 22:00, vineri, o seară de primăvară, stau pe canapea în apartamentul meu cu două camere din Paris şi, când mă întreb cum să-mi continui investigaţiile despre acest subiect, îmi scrie un terorist francez din Siria.
Nu-mi găsesc cuvintele. În acest moment, singurul lucru de care sunt sigură este că nu-mi imaginam să-mi încep astfel weekendul.
„Salam aleikum, sora mea, văd că ai urmărit înregistrarea mea video, s-a răspândit în toată lumea. E nemaipomenit! Eşti musulmană?”
„Ce părere ai despre mujahedini?”
„Şi ultima întrebare: ai de gând să vii în Siria?”
Ăsta merge drept la ţintă! Nu ştiu ce să fac. Stau ca pe ace dacă să-i răspund, înţelegând instantaneu că a vorbi cu acest jihadist este poate o şansă unică să ajung la o sursă de informaţii. Când te prezinţi ca jurnalist, e greu să primeşti răspunsuri sincere,
fără „formatare”. Nu contează, interlocutorul meu nu ştie cine sunt. Nu mă deranjează absolut deloc să cer o informaţie de pe acest cont în cadrul unui reportaj. Totuşi, eventualitatea de a începe un schimb de mesaje cu cineva care nu ştie cine sunt îmi pune o problemă de etică. Reflectez cinci minute. Cât să mă întreb care este etica lui… şi răspund:
„Maleikum salam. Nu mă gândeam c-o să-mi vorbească un jihadist. LMAO1*. N-ai altceva de făcut? N-am păreri definitive despre combatanţi, şi pe urmă depinde care”.
Mai scriu că sunt convertită la islam, fără alte detalii. Fac intenţionat greşeli de ortografie şi folosesc la maximum un limbaj „adolescentin”, plin de LMAO, ROFL2* şi LOL3*, cu care le e presărată corespondenţa. Îi aştept răspunsul cu un gol în stomac. Nu de teamă, ci pentru că nu-mi vine să cred, mi se pare prea exagerat ca să fie adevărat.
Am luat deja interviuri unor mujahedini, dar aceştia nu aveau mai mult de 20 de ani şi discursurile lor nu făceau altceva decât să reia discul zgâriat al propagandei oficiale.
Aşteptând, navighez pe alte pagini. După nici trei minute, laptopul îmi semnalează sosirea unui nou mesaj.
„Ba da, cum să nu, am o grămadă de lucruri de făcut! Dar acum la mine e ora 23 şi luptele s-au terminat. Ai dat share la filmuleţul meu şi poate vrei să-mi pui întrebări…
Pot să-ţi spun tot ce se întâmplă în Siria, singura şi unica realitate: cea a lui Allah. Ca să vorbim, ar fi mai practic să avem Skype. Ţi-l dau pe-al meu.”
Bilel e direct şi… directiv. Nici nu poate fi vorba să am un Skype cu el! Îi blochez propunerea, o să mai vorbim altă dată. Mélodie nu poate să facă asta. Abu Bilel înţelege, nu vrea sub nicio formă s-o deranjeze. Mâine, când ea o să vrea, o să fie la dispoziţia ei.
„Mâine?”, întreb uimită. „O să ai iar aşa de uşor acces la internet?”
„Păi, da, o să fiu aici. Ţi-am spus.”
Apoi, după un minut:
„Zici că eşti convertită… Pregăteşte-ţi hijra, mă ocup eu de tine, Mélodie.”
După Skype, hijra! Individul nu-şi pierde nici capul, nici timpul! De la primul contact, de la primele rânduri schimbate, îi cere unei tinere despre care nu ştie altceva decât că e convertită să vină la el, în ţara cea mai însângerată de pe planetă. O pofteşte fără ruşine să şteargă cu buretele trecutul şi ţara ei, să-şi părăsească familia. Exceptând cazul în care, poate, ar vrea şi ai ei să se alăture cauzei lui sfinte. Să renască în altă parte şi să aştepte ca Dumnezeu să-şi deschidă porţile… După ce-mi revin din surpriză, sunt cuprinsă de sentimente amestecate. Nu reuşesc să le desluşesc, dar sunt sigură că dezgustul este mai puternic decât toate celelalte. Bilel vânează victime fragile şi, când acestea muşcă momeala, el, ca şi semenii lui din SI, încearcă din toate puterile să le „reformateze”, cum ai şterge un hard disk înainte de a înregistra pe el date noi.
Procedeul, tipul de pradă pe care o abordează, toate astea mă scot din sărite. E atât de uşor, atât de nedrept să atragi o fată ca Mélodie! Cunosc o mulţime de puştoaice asemenea ei. N-au avut acces la o educaţie temeinică, nici la o anumită formă de cultură. Cred zvonurile propagate pentru că nu au pe nimeni care să le îndrume. La fel e şi în cazul băieţilor. În clipa asta sunt atât de furioasă, încât îmi vine să-l strâng de gât.
Oare la ce mă înham? Presimt că totul va merge mai departe. Dar nu-mi imaginez o secundă că, şase luni mai târziu, când scriu această carte, Abu Bilel va continua să aibă consecinţe profunde asupra vieţii mele. Deocamdată, abia încep să-mi spun că, dacă vreau să mă folosesc de acest terorist pentru a culege informaţii, trebuie s-o fac pe Mélodie să existe cu adevărat. Trebuie să-i fabric, ca în cazurile de spionaj, „o legendă” şi să-i rezerv poate un sfârşit de jertfă. S-o fac să treacă de cealaltă parte a oglinzii. S-o fac să semene câte puţin cu fiecare dintre tinerii înhăţaţi de jihad care m-au marcat, un
amestec din fraţii Bons, Norah, Clara, Leila, Élodie, Karim şi prietenul lui cel mai bun. Familiile lor sunt obligate să se ducă la frontiera turco-siriană ca să obţină dovezi că sunt în viaţă. De cele mai multe ori, se întorc fără să fi aflat nimic. Dacă Mélodie începe o corespondenţă cu acest bărbat, care nu-mi pare a fi un începător, având în vedere vârsta lui, poate îmi va furniza câteva informaţii utile. Cine nu se străduieşte nu primeşte. Şi apoi, am prea multe întrebări. Răspunsurile, dacă le găsesc, vor fi foarte valoroase pentru viitoarele mele subiecte. Fac acest demers în manieră antropologică.
Între timp, acum, vreau în primul rând să nu mă mai gândesc la Abu Bilel."
Chiar este o carte deosebit de interesanta si care te tine cu sufletul la gura.
Inca nu am terminat-o, insa o recomand.
In calitate de afiliat LIBRIS - va recomand sa vedeti mai multe detalii pentru "In pielea unei jihadiste" - Anna Erelle AICI!
Pentru a fi la curent cu promotiile librariilor in care sunt afiliat, va invit sa urmariti si pagina de facebook 100decarti.
Comentarii
Trimiteți un comentariu