Radu Pavel Gheo, autorul lunii februarie
Descoperiti autorul lunii februarie in rafturile librariei LIBRIS - carti cu autograf, 20% Reducere si Transport GRATUIT indiferent de valoarea comenzii!
Din interviul acordat de catre Radu Pavel Gheo si publicat e blogul Libris, am extras cateva fragmente:
Radu Pavel Gheo: “Tot mai bine e sa fii scriitor. In ce scrie, scriitorul e propria lui orchestra.”
RADU PAVEL GHEO: Sînt obsedat de cărţi, am fost aşa de cînd eram copil. În timp, am ajuns să strîng o
bibliotecă ce îmi depăşeşte puterile de cititor: mă tem că n-o să ajung să citesc niciodată tot ce am în casă, nici tot ce aş vrea. Nu mi-am numărat cărţile, dar, la o evaluare aproximativă, cred că am vreo cinci mii de volume. O parte stau pe rafturile care acoperă vreo patru pereţi din apartamentul – şi-aşa înghesuit – în care stau, iar o parte le-am dus la ţară, acasă la maică-mea, pentru ca Alina şi cu mine să ne mai putem mişca prin camere. Cărţi valoroase, adică ediţii bibliofile sau vechi, care să coste mult, nu prea am. La categoria asta s-ar putea încadra, poate, cărţile cu autograf – nu ştiu de ce, dar îmi plac autografele, mi se pare că personalizează un exemplar dintr-o ediţie, ca semnătura pictorului pe un tablou. Ţin mult, de exemplu, la volumele cu autograf ale Gabrielei Adameşteanu, Hertei Müller, ale lui Philip Roth, Ray Bradbury, Emil Brumaru, Costache Olăreanu, dar şi la cele cu autografele prietenilor mei, colegi de generaţie şi de scris. Însă cartea care mi-e cea mai dragă e, de vreo douăzeci şi cinci de ani, Maestrul şi Margareta, romanul lui Bulgakov. Mi se pare romanul cel mai apropiat de perfecţiune şi în Noapte bună, copii! am ascuns în text cîteva trimiteri-omagiu la romanul ăsta.
LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Radu Pavel Gheo pe Radu Pavel Gheo?
RADU PAVEL GHEO: Am scris întotdeauna cu gîndul să-mi seduc cititorii. Pentru mine scrisul e o artă a seducţiei. Nu mă văd într- un turn de fildeş sau undeva la o catedră, de unde explic sensul vieţii unor discipoli imaginari. Mă văd în mijlocul unor oameni, la un foc de tabără, încercînd să le spun poveşti care să-i ţină treji şi să le dezvăluie ceva din farmecul lumilor închipuite de mine. Şi imaginez poveşti care să-mi placă şi mie, pentru că dacă m-aş plictisi pe mine însumi atunci cînd le scriu, ce rost mai are să-i chinui şi pe alţii cu ele?
Comentarii
Trimiteți un comentariu