Povesti reale dintr-o lume pe care nu avem cum sa o intelegem
Se pare ca Al Doilea Razboi Mondial nu este atat de demult, continua sa apara povesti din acele vremuri sinistre, si macar unele se termina cu o raza de lumina, ca sa nu ne lase atat de tristi dupa ce le citim.
Oricum, niciodata, niciodata nu voi intelege razboiul si acei conducatori care conduc oamenii spre moarte! Mi se pare atat de primitiv incat pur si simplu nu am cum sa inteleg!
Cand citesc intamplari reale, ca cele de mai jos, ma gandesc cu tristete, ca, de fapt, nimic nu e sigur pe lumea asta, si ca inca lumea nu a ajuns la un gad de civilizare suficient incat oamenii sa fie cu adevarat intelepti.
Uitati-va chiar zilele acestea, la nenorocirile din Israel si Fasia Gaza - ingrozitor!
Cartile de mai jos sunt extrase din noutatile librariei online LIBRIS!
Cum alegi intre loialitatea fata de tara si o iubire care te poate distruge? Leipzig, 1930. Hetty Heinrich este fiica unui inalt ofiter nazist si sora unui pilot Luftwaffe, crescuta cu dorinta arzatoare de a-si juca rolul in gloriosul Reich de O Mie de Ani. Crede cu ardoare in tara ei si in omul care o conduce. Dar asta pana cand il reintalneste pe Walter, prietenul ei evreu din copilarie, care ii arunca in aer toate certitudinile. Cei doi incep o poveste de dragoste care le pune viata in pericol, odata ce valul de antisemitism devine un tsunami. Ca sa-l salveze pe Walter, Hetty va trebui sa sacrifice totul - iubirea de tara, legaturile de familie, poate chiar propria viata.
Bazata pe o cercetare istorica minutioasa si minunat scrisa, cartea aduce in prim-plan o poveste de dragoste pasionala, pe fundalul unei societati ajunse la marginea prapastiei. O lectura realista, convingatoare si care te lasa cu multe intrebari dificile. - Nikola Scott
O poveste fascinanta despre nazismul vazut din interior, in care indoctrinarea oarba e transformata in eroism de puterea dragostei. - Sharon Maas
O calatorie superba, extrem de emotionanta, in tumultul si tragedia celui de-al Doilea Razboi Mondial. - Karen Harper
Aceasta este o carte pe care nu avem voie sa nu o citim. - Leah Roditi, At Magazine
Pe 27 ianuarie 1945, armata sovietica elibera cel mai mare lagar nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astazi in Polonia). De aceea, in fiecare an, pe 27 ianuarie, se comemoreaza victimele Holocaustului. Editura RAO va propune o carte scrisa la un inalt nivel literar, despre o istorie desfasurata chiar in acest lagar. Dov si Yitzhak traiau intr-un sat mic din Muntii Ungariei, izolat atat de lume, cat si de ororile razboiului. Dar, intr-o zi in 1944, totul se schimba. Nazistii iau cu asalt casele satenilor evrei si ii informeaza ca au o ora sa se pregateasca de plecare. O ora pana cand un tren avea sa ii duca la Auschwitz. Un roman extraordinar, plin de speranta, o poveste despre o familie despartita de Holocaust si drumul lor complicat pentru reintregirea familiei.
Malka Adler s-a nascut intr-un sat mic de langa Marea Galileei, in nordul Israelului. A devenit autoare de carti la varsta de 50 de ani. Dupa ce a urmat un curs de scriere creativa, ea s-a indragostit de aceasta arta. Pana acum a scris sase carti, dintre care patru sunt despre Holocaust. Este casatorita, are trei fii, fiind si bunica. A obtinut licenta in consiliere educationala la Universitatea Bar Ilan si in prezent este terapeut, scriitor si consilier de familie si cupluri.
Fragment din cartea "Fratii de la Auschwitz" de Malka Adler
"Aerul a devenit din ce in ce mai mirositor. Cineva, langa mine, a facut caca stand in picioare. Alti doi din fata mea au facut la fel. Poate din cauza fricii. M-am intrebat in tacere daca ar fi pus crestini goi aici in loc de evrei, ba nu, daca ar fi pus nemti goi aici, sa zicem, barbati inalti si blonzi, asa cum am vazut in ziar, genul care aratau mereu proaspat rasi. Oare ar fi fost si ei la fel de urati ca noi dupa doua luni petrecute la Auschwitz? Nu aveam niciun raspuns. Da. Ar fi fost usor de ucis din cauza ranilor si a mirosului.
Unii dintre ei au inceput sa strige ''Shema Israel, Shema Israel'' si sa planga. Plansetele i-au cuprins pe toti asa cum cuprinde focul lana de bumbac. Ne tanguiam cu totii cuiva despre altcineva. Au inceput sa se miste inainte si inapoi de parca ar fi avut barbi si s-ar fi aflat intr-o sinagoga, miscandu-si pantofii, hainele si palariile.
Apoi, brusc, apa.
Un suvoi de apa fierbinte ne-a lovit in crestet. Apa fara miros. Nu puteam scapa de arsura. Cu toate acestea, tipam:
- Apa, apa!
Insa, clipita, robinetul s-a inchis. Eram salvati. Plansetele barbatilor s-au transformat in rasete isterice. Lacrimile au continuat. Era pentru prima oara de cand plecasem de acasa cand ii vedeam pe barbatii evrei razand. Stiam ca ma astepta o bucata de paine in pantof. Am imbratisat pe cineva de langa mine. Am plans impreuna. Intre timp, ei au deschis usa. Am tacut brusc de teama ca nemtii sa nu se razgandeasca. Ne-au dat haine curate care nu miroseau. Dungile negre pareau mai intunecate. Ne-au pus intr-un bloc intunecat, cu trei paturi suprapuse. Nu vedeam nicio fereastra. Peretii erau maro. Lumina becurilor era slaba. Am reusit sa gasesc cel mai inalt loc de la pardoseala. Mi-am mancat painea intins pe spate; am fost fericit in acea zi in lagarul Jaworzno, caci eram mai sus decat la Auschwitz."
Viena, 1939. Familia Kleinmann duce o viata simpla, obisnuita. Gustav lucreaza ca tapiter, in timp ce sotia lui, Tini, se ocupa de apartamentul modest in care locuiesc. Bucuria lor cea mai mare sunt cei patru copii: Edith, Fritz, Herta si Kurt. Dar, dupa ce nazistii anexeaza Austria, lumea celor asemenea sotilor Kleinmann se schimba rapid si radical, chiar sub ochii lor: vecinii le devin ostili, afacerea le este confiscata, iar amenintarile la adresa lor se transforma curand in realitate. Gustav si Fritz se numara printre primii arestati, fiind trimisi in Germania, la Buchenwald. Astfel se declanseaza o serie de chinuri inimaginabile pentru ei.
Iar cand Gustav urmeaza a fi transferat la Auschwitz, ceea ce e totuna cu o condamnare la moarte, fiul sau, Fritz, alege sa i se alature. De-a lungul urmatoarelor luni de suferinte, iubirea constanta dintre ei este singura care-i mentine in viata.
Carte bazata pe jurnalul secret al lui Gustav si pe o cercetare meticuloasa de arhive, Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz povesteste pentru prima oara istoria familiei Kleinmann, o poveste a iubirii si a curajului unor oameni care au de infruntat orori cumplite.
O poveste captivanta si extraordinara. Profund emotionanta si plina de umanitate. - Guardian
Ororile Holocaustului sunt transpuse la scara umana in aceasta istorisire captivanta si accesibila inclusiv celor care nu au cunostinte de istorie despre perioada respectiva. - Publishers Weekly
O relatare profund umana si o reprezentare viscerala a vietii de zi cu zi in lagarele de concentrare. - Daily Express
Baiatul este cea mai mare bucurie a mea, scria Gustav Kleinmann in jurnalul secret, pe care l-a tinut la Buchenwald. Ne intarim reciproc. Suntem unul, inseparabili... Macar de-am fi liberi; numai ca-n orice moment avem moartea dinaintea ochilor.
uschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945
O marturie din iadul de sarma ghimpata, singura carte scrisa la Auschwitz inca din timpul razboiului, recuperata dupa aproape 75 de ani de la prima editie si aflata in curs de aparitie in peste 30 de tari.
Auschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar, 1943-1945 este o relatare coplesitoare, in care se regasesc atrocitati, suferinta, degradare fizica si morala, dar si solidaritate si incredere, consemnata aproape in timp real, cu sclipiri de iubire si speranta ce lumineaza, fie si pentru o clipa, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scotand la iveala si ceea ce este mai rau, si ceea ce este mai bun in fiinta omeneasca, povestea lui Eddy de Wind este o lectie unica, mereu de actualitate, mereu citita ca un avertisment.
In 1943, tanarul medic Eddy de Wind se ofera voluntar pentru a merge sa lucreze in lagarul de tranzit de la Westerbork, in care ajung toti evreii din estul Olandei. Are motive sa creada ca isi va gasi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisa la Auschwitz. Nu se stie inca prea bine ce reprezinta Auschwitzul, iar Eddy spera. La Westerbork se indragosteste de Friedel, iar in scurt timp sunt si ei trimisi la Auschwitz. Eddy este repartizat in Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel in Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde isi alege victimele Josef Mengele. Eddy si Friedel supravietuiesc, dar nu reusesc sa ramana impreuna. In incercarea de a-si sterge urmele, nazistii vor sa goleasca rapid lagarul, iar Friedel porneste intr-unul dintre "marsurile mortii". Eddy ramane inca o vreme in lagarul eliberat si isi scrie povestea. Pe de o parte, se teme ca manuscrisul sau ar putea cadea in maini nepotrivite; pe de alta parte, oroarea si povara celor traite la Auschwitz ii produc atata suferinta, incat nu gaseste putere sa scrie la persoana intai si hotaraste sa atribuie intamplarile unui personaj numit Hans.
Pentru mine, aceasta e marturia suprema despre Holocaust. - Heather Morris, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz
Caietul pe care a scris Eddy de Wind, unul dintre multele folosite de nazisti pentru a inregistra numele celor care urmau sa fie gazati, s-a transformat in mainile acestui medic olandez intr-o carte de o frumusete neobisnuita; desi ne imprima pe retina oroarea celor traite in cea mai mare masinarie de ucis care a existat, este si un imn inchinat tocmai acelor valori care anihileaza raul. - La Vanguardia
O contributie speciala la literatura Holocaustului. - Library Journal
Ceea ce conteaza cel mai mult este marturia lui Eddy de Wind asupra crimelor nazismului si a calvarului barbatilor si femeilor care au supravietuit sau, cel mai adesea, au pierit; intuitia sa precoce asupra mecanismelor psihologice si politice ale lagarului si stringenta cu care descrie masinaria de ucis in care era prins. - Time Magazine
Fragment din cartea "Auschwitz, ultima statie" de Eddy de Wind
"Erau adevarati stupi de albine; barbatii roiau la intrare, iar printre ei tinere in haine de calitate, apartinand cu siguranta unor evreice - ucise intre timp. Mai erau si Haftlinge din asa-numitul Kommando SS-Revier care lucrau ca oameni de serviciu, unele somitati erau chiar farmacisti sau tehnicieni dentari. Lor le mergea bine. Primeau mancarea SS-istilor, aveau toate articolele de toaleta si medicamentele necesare. Kommando SS-Revier era cea mai importanta sursa de medicamente din lagar. Haftlinge-ii care lucrau acolo faceau contrabanda cu ele si le schimbau pe margarina, parizer sau haine furate la randul lor de altii din Bekleidingskammer. In farmacia enorma de acolo si in niste poduri mari ajungeau toate medicamentele confiscate miilor de oameni la sosirea cu trenul. Laolalta cu transporturile Sanitatslager der Waffen-SS din Berlin-Lichtenberg formau astfel niste rezerve uriase. Din acel punct central se distribuiau medicamentele in intregul SS din sectorul de front Sud-Ost. In acelasi mod functiona si Bauhof-ul din Auschwitz, ca o centrala pentru materialele de constructii necesare tuturor trupelor, iar intregul Waffen-SS Sud-Ost era aprovizionat cu materiale de razboi de la fabricile din Auschwitz. Deutsche Ausrustungswerkstatte, prescurtat DAW, se ocupa de tot ce era confectionat din lemn, mai ales de lazile cu munitie. Munitia in sine era fabricata la "Auto-Union" si in fabricile din Buna, unde se prelucra si cauciucul sintetic."
CUMPARA AICI Auschwitz, ultima statie - Eddy de Wind
Promotie de carte realizata ca iubitor al cartilor si ca afiliat in LIBRIS!
Pentru a fi la curent cu promotiile librariilor in care sunt afiliat, va invit sa urmariti si pagina de facebook 100decarti.
Comentarii
Trimiteți un comentariu